de Sântămărie

încotro

ședeam lângă poartă
izgonit Doamne
în traistă
vreo două mere
strecurate de șarpe
poate îți va fi foame mi-a sssșoptit
știa că e ceva cale mai ales la întors
mă priveai îndurerat doamne
cu milă cu dragoste
na ia de aici mi-ai spus
să-ți țină de urât de cald de singurătate
de cer de pământ de foame
cântă
mi-ai spus

caz disperat

ca o viață adevărată
permanent pe lista de așteptare
nu ai îngeri de dat la schimb

iubirea
tumoră inoperabilă
în sunete negre
citești pe solzii unui mâine
în braille

un flash îți limpezește gândurile
când pe întuneric te izbește lumina
un adevăr pe care nu-l putuseși vedea
bărbatul ideal risipit în toți bărbații din viața ta
doar că în fiecare
ceva

Buchin, 2016