se împrăștiau gândurile pe jos
ca o ploaie roșie
dintr-o rodie sfărâmată
cuvintele plămădeau în neștire
hăuri
stăteam la o masă cu sfinții
sculptați în lacrimi
până se întuneca asurzitor
plânsul
zideam singură o casă din fluturi
cum aș fi cumpărat o legătură de stele
te știam un zeu întreg
erai o nemărginire așternută subțire
atârnam
inimă ieșită din cercevea
până când ne creștea iar
câte o pasăre pe umăr
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Care e parerea ta?