Tv Sud , Târgu Jiu, cu Florin Mureşan

nu de dor seacă fântâni

cândva
în anii frumoşi
ca o copilărie a divinităţii
pasărea măiastră
sorbea noapte de noapte
ca dintr-o mină de dor
lumina clipocindă
în care luna-şi limpezea
vălul

îndrăgostite de ochii lumii
nestematele adâncului
urcau în scrânciob de ciutură
să-i răcorească cerului
fruntea plină de gânduri





s-a făcut pământ                                                                      
rochia de mireasă a  lunii                                   Ludovic Basarab
acum                                                           Fântână cu cumpănă
doar lacrimile
mai pot împărţi gândului 
cerul în două                                              
ca o apă în care sufletul se îmbăiază
ori de câte ori se întoarce
din călătoria prin sine

fântânile nu-şi iau zborul                                                     
cumpăna împunge timpul cu amintiri
până se face frig în pieptul
luminii                     
de iubire
nu se divorţează uşor
cum nici măiestrele
nu seacă
de prea mult cântec

Fântâni

bunicile se duc blând când se duc

(celeilalte străbunici...)

m-a binecuvântat

cu un chip ostenit de-atâta            
tinereţe fără sfârşit
de-am învăţat iubirea
ca pe adn-ul luminii

a plecat
într-un car tras de sfinţenie
se uita în urmă
la umerii mei
ca şi cum aş mai fi avut
aripile

m-a învăluit
într-un cocon de senin
nu cumva
să  încetez vreodată
a mă suspecta
de înger

Antonia

 Ovi mamii

 la două luni...

universal donatoare de iubire

 




















caut cu privirea
la grinda cerului                                
biciul lui Dumnezeu
rămas uneori în cui                          
întrebările femeii sunt altfel

să ies din nesine
ca dintr-o apă neagră
joc şotron de lumină
pe sub sălciile vieţii

încep drumul înspre izvoare
invers decât ştiam
dinspre catapeteasmă
către pământuri
să mă îmbrac în lege
ca în taină
pruncul adus la botez

atunci de-abia
voi fi un râu de stele
coastă din soare
femeie
împărtăşită floare de rodie
prin miezul roşu
al luminii

Antonia Timeea, îngerul casei

croazieră

răstignită pe-o apă de cântec
scânteiez
în palmele tale fremătătoare                    
de arin scăpat de tristeţi

îţi pot suspecta mâinile de divinitate
pe draperia verde
scrii luminii de tăcere
ca atunci când  vrei să trezeşti
infinitul

ofrandă adusă armoniei
de către ea însăşi
suntem
doi arini                                          pictură: Liliana Năstas-Brătescu
oglinzi preumblânde
prin zâmbetul apei
într-o croazieră de lux
cu visul

din poezie nu se moare (vouă poeţi)

scânteind regrete
pe sub umărul vremii
ţi-aşezi fruntea
pe genunchii toropiţi  de visare
ai cuvintelor

pe buze uscate
de setea iubirii
până şi apele morţii
sunt cântec

voi ce-aveţi îngropat aici ?
un poem cu rădăcinile în cer
iubirea
păcatul pe care-l vom plăti
contestând neantul

tu zeul meu grec
eu amfora ta dacă
                                                  sculptură: Jonathan Darmon
şi totuşi
din când în când
vom muri puţin                                                             
aşa
din delicateţe

iacta alea est